O boală cruntă îl ține pe micuțul Leon departe de bucuriile vieții de copilaș… Dar este un luptător, după cum chiar tatăl lui o spune cu mândrie. Micuțul a fost diagnosticat cu tripareză spastică, iar până în momentul de față a suferit numeroase intervenții chirurgicale.
Kamara apelează la ultima redută a calității de tată și intră în ring pentru băiețelul său, Leon, în speranța că își va învinge adversarul cu 22 de ani mai tânăr, fost finalist al concursului Exatlon. Cum vede cântărețul lupta din cușcă, precum și lupta pentru viață a băiețelului său, aflați dintr-un interviu exclusiv.
Leon, băiețelul lui Kamara, suferă de o boală care necesită numeroase intervenții chirurgicale. Acest aspect, precum și lipsa concertelor și a evenimentelor pentru care ar fi fost remunerat, l-au determinat pe cântăreț să apeleze la o modalitate mai puțin obișnuită pentru susținerea propriului copil. Kamara va urca în ring pe 10 mai, împotriva lui Iulian Pîtea, adversar cu 22 de ani mai tânăr.
Kamara a început antrenamentele, iar durerile și-au spus cuvântul. Totuși, acesta se gândește mereu la provocările prin care trece micuțul lui în fiecare zi.
„Este ceva senzațional, căldura lui te copleșește. Te pupă, te atinge pe față, astfel că te înmoaie și uiți de orice problemă pe care crezi că o ai. El luptă zi de zi, trece prin terapii.
Eu m-am apucat serios de antrenamente, mă doare tot corpul. Totuși, copiii cu asemenea probleme au dureri, dar nu știu altfel, cred că așa stau lucrurile. Am aflat târziu acest lucru. Pentru mine este un erou. Nu știu ce putere poți să ai pentru a lupta zi de zi.”, a povestit Kamara, relatează Playtech.
Micuțul artistului a făcut progrese în ultima perioadă, iar Kamara speră că acesta o să se simtă din ce în ce mai bine. „A reușit să se ridice până în genunchi în momentul de față, deocamdată nu poate să stea în picioare. Mâna stângă încă nu îi permite să meargă de-a bușilea, dar sperăm că ușor, ușor, o să fie bine.
Când am fost în Barcelona, după operație, mi-a zis: „Tati, vino să te pup, îmi place dragostea ta! Mi se rupe sufletul când te văd așa.” El își făcea griji pentru mine, după operația lui.”
Sursa foto: Facebook